Între două zboruri – O Vacanță de 80 de zile

Între-două-zboruri

te anunțăm cu bucurie că e timpul să-ți faci bagajele. Ai câştigat, nici mai mult, nici mai puțin, 80 de zile de vacanță.

Tot ce trebuie să faci e să-ți alegi destinațiile (da, sunt mai multe, că doar nu te lăsăm să te plictiseşti într-un singur loc), să îți cauți un însoțitor şi să tragi cu ochiul pe site-ul nostru la cele mai faine oferte de circuite culturale şi circuite exotice.

Fă-ți un traseu aşa cum îl visezi, ia-ți dispoziția de vacanță şi porneşte în aventură! Noi aşteptăm pozele şi impresiile. Ce zici?

Un astfel de mail să tot primeşti! Prima mea grijă e cine se încumetă să stea cu doi copii, cuminți de altfel, dar în acelaşi timp, să fiu şi eu liniştită să îi las?? Păi, vă zic eu, nimeni! Nimeni înafară de tatăl lor. Păi şi dacă tatăl lor rămâne acasă, eu cu cine totuşi călătoresc? Vedem imediat!

Ceea ce nu mai este un secret, e faptul că scriu toate astea între două zboruri (Doamne, cât am aşteptat să pot folosi expresia asta!). Sunt pe drum deja de ceva vreme şi mi-am dat seama că a fi călător prin lume vine la pachet cu un mare sentiment de dor. Dor pentru ce ai văzut deja, dor pentru cei de acasă, dor de aventură, dor de nou, dor de gusturi, dor de poze.

Nu am călătorit niciodată mai mult de două săptămâni. Iată-mă acum plecată pentru 80 de zile. Evident că a doua grijă, după aceea cu cine las copiii, a fost ce, Doamne iartă-mă, să iau în bagaj pentru 80 de zile?

Mi-am dat seama rapid că oricum fiind fără copii pot renunța la multe lucruri, dar, chiar şi aşa, tot greu a fost. Nu am vrut să las acasă sub nicio formă: aparatul foto, telefonul, încărcătorul, hainele cât mai practice, bunul simț, veselia, optimismul, curiozitatea, verigheta şi lănțişorul de la gât.

Toate acestea fiind gata, am pus pe listă punctele de interes ale circuitului şi am aşteptat să primesc aprobarea agenției că pot zbura nestingherită către prima destinație: Roma.

Visam demult la Colosseum şi Phanteon, la Scările spaniole şi Fântâna di Trevi. Totuşi plăcut surprinsă am rămas de Cartierul Trastevere. Doar aici am simțit cu adevărat ceea ce îmi transmiteau filmele italiene: străduțe înguste pavate cu piatră, flori la ferestre, oameni zâmbitori, miros de paste cu busuioc, oregano şi usturoi.

A urmat, în aceiaşi la bella Italia, Milano, Florența şi Verona, fiecare cu farmecul şi istoria sa, cu gustul de gelato şi tiramisu.

Am lăsat Italia pentru Spania. Nu m-am îngrămădit la Madrid, dar nu am ratat Barcelona cu a ei amprentă  de la Gaudi.

Am păşit cu admirație în Sagrada Familia, m-am bucurat de priveliştea dată de mare şi munte, am mâncat Paella făcută ca la mama ei, am încercat şi tapas-ul lor original şi am mai bifat câteva obiective până să mă îndrept spre Bilbao şi Toledo

. Probabil puțin atipice alegerile mele spaniole, dar deloc dezamăgitoare.

Portugalia m-a primit cu brațele deschise în Lisabona cea plină de farmec unde am luat din prima la pas cartierul Alfamo să simt puțin din spiritul portughez, apoi am continuat călătoria spre Porto şi, tot pe meleagurile acestea am ales să savurez şi vinul cu acelaşi nume alături de un desert tradițional.

Cu gândul acasă, dar totuşi cu inima spre tot ce mai este de descoperit, am ajuns în Maroc. O şansă unică în viață să descopăr frumusețea tulburătoare a acestui loc, plajele de aur, oraşele imperiale pline de culoare, miros de condimente şi forfota necontenită.

Zilele s-au scurs prea rapid în Rabat, un oraş cosmopolit cu bulevarde largi asfaltate, minunatul Fes cu ale sale străduțe înguste şi întortocheate, Casablanca, cel mai mare oraş al Marocului şi, într-un final, Tanger unde am avut parte de o seară de flamenco şi multe preparate tradițional marocane. Nu am ratat cămilele, stați fără grijă!

Călătoria mea e la jumătate. Abia aştept să descopăr ce îmi oferă Africa de Sud, spre care mă îndrept nerăbdătoare, şi apoi India şi Japonia, unde îmi închei călătoria printre temple descoperind puțin din cultura budistă.

Mi se pare un vis frumos ce am trăit chiar şi numai punând în cuvinte despre toate aceste destinații, chiar şi numai sperând că piciorul meu va atinge vreodată pământul de acolo, dar, am o problemă!

Mama, mama de 2 din mine, nu mă lasă să plec! Aşa că, „între două zboruri” va trebui să mai aştepte cam 10 ani, atât preconizez că mi-ar lua să mă îndur să-i las acasă pe băieți şi să plec numai cu fiica mea! Poate nu va fi un ocol al Pământului în 80 de zile, dar chiar şi numai un city-break mamă-fiică, ar fi de vis.

Lasă un răspuns