Mi se spune adesea că sunt un om foarte optimist, curajos, că am soluții şi, deşi nu am fost bună la matematică niciodată, am capacitatea de a calcula rapid unde, ce şi de ce aşa şi nu invers, când altora le dă cu virgulă.
Însă trebuie să ştiți că în spatele a ceea ce se vede sunt multe stări care mă încearcă, multe gânduri şi reproşuri personale mă vizitează regulat, frustrarea face şi ea parte din mine. Când se umple paharul cu toate astea, am o zi (cel puțin una) în care nu mă pot aduna, nu vreau nimic decât să fiu lăsată cu ale mele.
Uşor stările alea îşi slăbesc intensitatea şi eu încep să caut soluții pentru regăsirea echilibrului. O carte bună, o meditație de pe youtube, o conversație cu cineva care ştiu că ştie să asculte şi să mă încurajeze, o plimbare, o ieşire oricât de scurtă doar eu cu gândurile mele. Orice!
Şi aşa mintea se limpezeşte, inima se linişteşte, încep să văd bogăția din sufletele celor ce mă înconjoară, modul lor de a fi aproape. Prind curaj şi mă ridic să fiu iar bună la a mă împărți acolo unde cred că e nevoie de mine.
Zilele astea lupta mea se duce pe mutarea la o casă mai mare şi mai potrivită noii formule în care suntem, pe acomodarea şi susținerea Sofiei la şcoală, pe încercarea disperată de a-l obişnui pe Radu fără pampers (revin pe subiect!), pe teama de a nu şti să fiu mamă de 3, pe o naştere asupra căreia nu reuşesc deloc să mă concentrez, pe ideea de bebeluş cu nevoi şi dorință de mami în combinație cu frați mai mari şi cu aceeaşi dorință de mami, nişte atribuții de muncă ce tocmai au fost încheiate şi perspective încețoşate care ar necesita timp pentru a fi clarificate. Timp ce acum nu există.
Îmi e teamă şi mie adesea, chiar dacă ştiu că sunt curajoasă!
Îmi e greu şi mie adesea, chiar dacă nu las să se vadă de fiecare dată.
Mă simt neputincioasă cu fiecare încercare de mai mult pe care aş vrea să o pot duce la bun sfârşit şi din diferite motive (mai ales unele fizice de ordin „însărcinată”) nu pot fi duse la bun sfârşit pe cât de repede şi bine aş vrea.
Am ales să vă povestesc despre toate astea pentru a nu crede că există oameni mai nu ştiu cum decât alții. Nu! În spatele oricărui om care lasă ceva bun în urmă, e o muncă. Uneori fie ea deloc fizică!
În spatele unui om care alege să nu lase lucrurile la întâmplare e vorba de alegeri nenumărate. Unele mai inspirate, altele nu.
Alegerea mea e să privesc cu optimism! Să cred în mine! Să mă rog pentru sănătate!
A voastră care e?