Sărbătorile vin, sărbătorile vin! Eu de fiecare dată când aud cuvintele acestea, intru în starea aceea în care văd numai alb în jur (deși nu ninge), brazi împodobiți, luminițe la geamuri, aud colinde peste tot. Iar pentru a intra cu totul în starea de sărbătoare, cumpăr portocale și ceai de scorțișoară, scot șoșonii îmblăniți pentru copii și pătura albă pufoasă pentru mine. Gata, poate veni Crăciunul! Sunt pregătită!
Ah, și cum eu cred în Moș Crăciun, aleg să închid ochii și să aștept frumos cadoul de sub brad. Însă nu uit că cel mai frumos sentiment nu este să îl aștept, ci chiar eu să fiu Moș Crăciun. Nu îmi place să las pe nimeni uitat. Dimpotrivă, ador să le arăt tuturor că m-am gândit la ei, că nu am ales la întâmplare, că am pus suflet. Eee, nu eu, Moșul, bineînțeles!
Pentru ca magia să iasă de fiecare dată, mă folosesc de niște trucuri. De unde le știu? Nu am idee. Dar o să vă explic exact cum se întâmplă. În primul rând fac o listă cu toate persoanele pe care le am de surprins. Mereu mă abat de la ea. E magie, vă zic eu! Indiferent dacă pe listă sunt 5 persoane sau 10, în final voi avea cam 20.
În ziua când colind magazinele, fizice sau virtuale, pe sanie sau pe mătură, nu contează, aleg să mă gândesc cu drag la persoana pe care o am de surprins. Pentru a fi și mai clar, să luăm două exemple: soțul meu și mama mea. O să ziceți că sunt exemple ușoare. Dar nu, imaginați-vă că lor trebuie să le iau minim de două ori pe an câte ceva. Deci deloc ușor să îi mai surprinzi. Ce poate aduce nou un cadou de Crăciun în ceea ce îl privește pe soțul meu? Păi sigur nu cosmetice, sigur nu bijuterii, sigur nu haine, sigur nu băutură. Probabil el ar vrea ceva din sfera tehnologie. Eu l-aș surprinde cu un nou televizor, dar Moșul îmi șoptește că are un buget și că unul dintre trucuri e să fie un cadou personalizat. Nu am auzit să se fi inventat televizorul cu numele lui, deci…
Încep căutările cu gândul la el, la ceea ce ne leagă, la ce am vrea să păstrăm sau să reîmprospătăm de fiecare dată. Și așa ajung să găsesc în calculator multe poze cu noi, cu ai noștri copii, amintiri ce merită păstrate, ce mi-ar plăcea să le răsfoim împreună peste ani, când vom rămâne singuri și vom strânge la piept șoșonii pufoși. Răsfoim, am zis? Album foto? Hm… ar putea fi, dar aș vrea ceva mai de suflet. O carte. O carte personalizată. Și da, există! O carte personalizată cu poze și text, în care să îi arăt ce an frumos am avut, să-i zic ce simt și cât de drag îmi este.
Ce v-am zis eu, trucul funcționează!
Îmi folosesc magia și pentru mama mea. Mă gândesc ce i-ar plăcea ei, ce ar purta cu drag, cu ce aș putea să îi demonstrez dragostea și să îi arăt recunoștința? Ajung ușor, ușor la ideea că noi, copiii ei, împreună cu nepoții ei, de fapt toată familia noastră, suntem singura comoară în care a investit și pe care ar vrea să o poată arăta lumii, să o poată strânge la piept. Ne asemănăm mult și îmi e ușor să știu că o bucură lucrurile acestea. Da, se pare că ar fi ideal o carte pentru mama. De ce să nu se bucure și ea? Fiecare carte are povestea ei. Nu e un cadou mai puțin inspirat.
Un alt truc la care țin, e felul în care se prezintă cadoul Moșului. Îmi plac ambalajele, fundițele, gândurile trecute pe un colț de foaie. Timpul în care le împachetez, e felul meu de a-mi revărsa iubirea peste oamenii dragi mie.
Trucul cel mai drag la care apelez, e acela de a mă preface că nu știu nimic, că mi-a ieșit fără să clipesc, că am cadourile pregătite fără efort, că îmi ies din pix, cum se zice. Într-un fel, anul acesta chiar îmi ies uşor. Paşii m-au dus în locul în care cu o idee, pot face fericite mai multe persoane dragi. Folosesc pozele făcute peste an, croiesc nişte cuvinte cu suflet, pun fundița şi gata cadoul. Personalizat este, din suflet este. Cineva se pare că mi-a ghicit gândurile mie, iar eu, sper că le-am ghicit celor dragi! Pardon, nu eu, ci Moş Crăciun!
Sărbătorile vin, sărbătorile vin! Aveți timp să vă pregătiți și voi! Nu uitați, să fie cu suflet!