Despre mama. Mama mea

Despre-mama

În luna martie, mai mult ca în celelalte luni din an, eram puși în școală să scriem o compunere despre mama. Și care mai de care ne întreceam în metafore și comparații. Inclusiv la liceu aveam o profesoară de franceză care ne cerea asta.

Ferească Sfântul pe cel care îndrăznea să înceapă vreo propoziție cu „sans ma mère” („fără mama…”). Era depunctat din start și mai mult dojenit serios. Cum adică să scrie ce ar simți dacă nu ar mai fi mama lângă el?? Nu putea accepta.

Din păcate însă sunt foarte multe persoane care nu au pe cine celebra în perioada asta sau chiar simt/au simțit lipsa mamei din diferite motive. În fața acelor persoane mă simt stânjenită că scriu azi.

Dar vă îmbrățișez și stiu sigur că de mă urmăriți, cel puțin o parte dintre voi, sunteți mame. Iar în curând veți fi voi subiect de compunere pentru puii voștri și ce poate fi mai frumos?

Da, vreau să scriu despre mama. Mama mea … și nu prea știu ce să scriu, cu ce să încep? Știu doar că mereu ne-am simțit una pe alta, că m-a respectatat și ascultat. Nu mereu mi-a fost ușor să îi zic notele la matematică, spre exemplu, sau subiecte mai delicate.

Dar cumva am simțit mereu că mă iubește și mă susține. Iar asta a fost o lecție minunată ce m-a făcut să doresc să îi urmez exemplul și, de ce nu, să o întrec! Nu ca mamă! Să o întrec cu darurile de suflet, cu surprizele, cu sfaturile, cu ascultatul, cu vorbitul (aici am luat-o demult), cu orice știu că i-ar plăcea.

O văd încă în primele rânduri la serbările mele. Tăcută, liniștită. Își trăia emoțiile. Mama mea…

O văd și înainte de a merge la examenul de capacitate. Mă îmbărbătează, binecuvântează și mă lasă să plec. Din urma mea se îmbracă și vine după mine. Mama mea…

O văd deschizând ușa casei mele când vin cu Sofia de la maternitate. Prima nepoată! ❤ Mama mea…

O văd la balcon când plec să îl nasc pe Radu. Se roagă pentru noi. Mama mea…

O văd cărând cu tata sacoșe cu mâncare până la etajul 4 atunci când vin în vizită. 🙈

O văd, o simt. E mama mea!

Sunt norocoasă!

Nu pot coborî ștacheta. Poate nu voi fi ca ea. Clar nu pot sta eu liniștită când am emoții. Clar aplaud, fac poze, mă ridic, trimit bezele. Nici nu cred că voi găti așa bine vreodată. Dar voi compensa cu tot ce mi-a transmis ea natural, prin toate astea la un loc.

Observ în jurul meu multe feluri în care mamele își arată iubirea. Unele mame o arată oferind lucruri materiale, altele făcând mâncare, altele stând cu copiii și nepoții de vorbă, altele vorbind, observând, stând de veghe, făcând glume.

Nu știu dacă contează prea mult cum ne arătăm iubirea atât timp cât o facem. Poate doar contează să fie arătată constant sau nu prea târziu. Deși e oare vreodată prea târziu să-ți arăți iubirea pentru mamă sau mama pentru copil? Cred că nu!

Dacă aș fi în clasa a V-a aș termina compunerea așa: Doresc tuturor o mamă ca a mea.

Dacă aș fi în clasa a VIII-a probabil ar fi așa: Mă bucur că am parte de o mamă ca ea.

Dacă aș fi la liceu la ora de franceză cred că aș îndrăzni așa: Ne peux pas inimaginer ma vie sans ma mère.

Dar azi închei așa: Te iubesc, mama! Mi-ai ridicat ștacheta mult, dar mi-ai pus și cele mai bune arme în mâini și inimă! ❤❤❤

Lasă un răspuns