Când vacanța îți oferă surprize

surprize-in-vacanta

Am auzit mai întâi voci ridicate din colțul holului, apoi o buşitură de uşă. Asta m-a făcut să-mi ridic capul din cartea în care mă cufundasem şi care oricum mă plictisea profund. Atunci am văzut-o pe ea, blondă cu ochii albaştri, cu blugi negri şi un tricou alb cu imprimeu personalizat, dar nu ajungea până la mine ce scrie. Era şi un El, înalt cam cât ea, cu părul puțin grizonat la tâmple, cu o cămaşă bleu cu mânecă scurtă, cu pachetul de țigări la spatele blugilor scurți gata-gata să cadă. Cu simțul meu de observație mi-au fost de ajuns 20 de secunde aruncate cu o coadă de ochi pentru a-i vedea. Apoi am auzit plânsul ei, unul cu totul disperat. Am văzut încercarea lui de a o lua pe după umeri, dar ea s-a retras şi s-a lăsat pe prima treaptă de lângă recepție.

– Cineva se pare că nu are o zi prea bună!

Zice deodată ospătarul care îmi aducea cafeaua cerută.

Mă uit încurcată crezând că s-a prins că am rămas în hotel fără niciun țel deşi toți ceilalți au plecat în drumeție. Am dat să bâlbâi ceva, dar atunci am văzut că privirea îi era ațintită spre cei doi de mai devreme. Îl aud completând:

– Mâine se căsătoresc, au nunta aici la restaurantul hotelului, dar s-au certat cu organizatorul de evenimente. Nu știu care e motivul, dar sigur nu cazarea din Poiana Brașov.

A încercat el o glumă, apoi a continuat:

– Nu cred că îi mai ajută. Se tot ceartă de ieri și acum văd că a și plecat.

– Hmm, ce urât să laşi lucrurile începute şi neterminate în ajunul nunții! Nu mi s-a întâmplat niciodată să am un client care să mă determine să iau o aşa decizie radicală.

Constat apoi că m-a cam luat gura pe dinainte. Dar era prea târziu să rectific.

– Vă ocupați cu organizarea de evenimente?

– Mm, da, uneori, nu unele foarte mari ca o nuntă oricum, chestii micuțe…

Şi am deschis rapid cartea. Am simțit că workaholica din mine începe să-şi facă intrarea şi nu, chiar nu era momentul. Ospătarul a zâmbit şi a plecat. Restul dimineții a fost linişte. Când mă pregăteam să cobor la piscină, aud o bătaie uşoară în uşă. Mă gândeam că poate cineva din gaşcă a revenit la hotel, deşi părea puțin probabil. Am deschis.

În fața mea erau cei doi viitori miri. Acum se vedea clar ce scrie pe tricoul ei: Perfect wife and (im)perfect husband will have a perfect life.  Fața ei roşie de plâns numai viață perfectă nu demonstra.

– Bună! Ne cerem scuze pentru deranj. Suntem Silviu şi Miruna şi am auzit că…

Aici a făcut o pauză şi s-a uitat la ea de parcă dorea să îl aprobe că a început bine. Apoi a continuat:

– Ştii, noi mâine avem nunta şi tocmai omul care trebuia să ne ia totul de pe cap, ne-a lăsat baltă.

Ei i-au țâşnit iar lacrimile, dar fără să le lase să curgă de data asta. Iar el a continuat plin de energie.

– Am auzit că vă ocupați de organizarea de evenimente. Știu că sunteți în vacanță, suntem dispuși să plătim oricât, dar vă rugăm să ne ajutați. Tot ce avem la ora asta e locația asta frumoasă unde vom ține evenimentul, 100 de invitați, o cununie religioasă la biserica din Poiană și un mare stres. Vă rugăm nu ne lăsați cu el pe cap. Visăm de mult timp la nunta asta. I-am promis soției mele, mă rog viitoarei mele soții, că o să aibă o nuntă de vis la un salon de evenimente din Brașov, am ajuns în punctul acesta, dar se pare că a venit şi primul hop pe care trebuie să îl trecem. Ne ajutați?

Totul a fost spus foarte repede, dar nici eu nu știu când am răspuns:

– Da!

I-am invitat în cameră, mi-au povestit motivul pentru care au ajuns în situația aceasta, le-am spus că totul e pe mâini bune, deși nici eu nu credeam atunci în asta și gata. Am coborât la restaurant să văd sala. Am vorbit cu șeful de sală despre meniu, organizare, aici totul părea să fie în regulă. Ce înseamnă să ai oameni profesioniști în preajmă! Am ajuns la recepție să întreb ce camere vor fi pregătite invitațiilor din alte localități și să-mi notez numărul lor și tipul de cameră. Apoi am ieșit să privesc curtea interioară. Trebuia privită prin prisma evenimentului, prin ochii responsabilității pe care mi-o luasem. Nu, nu puteam să mai dau înapoi, dar nici nu doream. Locația mă ajuta foarte mult, ideile de amenajare îmi veneau una câte una. Am sunat la prietena mea din București care are o florărie și am întrebat-o câte fire de trandafiri albi îmi poate aduce rapid în Poiană.

Pe la orele 9 dimineața, în ziua nunții, eu aveam toate aranjamentele pentru treptele din curte gata. Tot cam atunci au început să apară și primii invitați la cazare. Evident camerele nu puteau fi ocupate atunci, dar nu putea să îmi strice asta treaba. Am vorbit la recepție să le fie primite bagajele şi să li se ofere o gustare şi o masă pe terasă cât aşteaptă. E o plăcere să contempli peisajul de acolo! Totul părea să meargă bine, când a venit el, mirele. Era transpirat tot, panicat! Nu avea cavaler de onoare! Fratele lui care trebuia să joace acest rol, nu reuşea să ajungă la timp.

– Verighetele le ai?

– Da!

– Atunci restul se rezolvă! Vei avea de toate.

Ştiam că nu ar fi chiar problema mea, dar nu îl puteam lăsa baltă, aşa că m-am dus în restaurant. Am căutat stânga-dreapta cu privirea, l-am zărit aranjând o masă şi m-am dus țintă spre el. Când m-a zărit a avut o expresie cam speriată, a murmurat doar:

– Eu … nu am vrut …ştiți eu am vrut să…

– Lasă asta acum! M-ai băgat în horă, dar joci cu mine! La cât termini azi programul?

– La 14, a zis ospătarul mirat.

– Perfect! La ora 16 vei fi la biserica din Poiană. Ai un costum mai de ocazie sper!

– Da, am!

– Ok, să nu întârzii!

Tocmai se încheia cununia religioasă, eu admiram mirii, naşii, cavalerul şi domnişoara, totul părea că merge bine, când sună telefonul. Erau cei de la formație.

– Suntem încă pe drum. Am prins aglomerat pe autostradă. Poți întârzia totul o oră până să ajungeți la local?

Hmm, eu să nu pot? Pot! Am chemat cei câțiva oameni care mă ajutaseră la aranjat, cărat, ridicat şi le-am zis că e momentul să aplicăm planul B. Nimic mai simplu. Când mirii au ieşit din biserică, porumbeii albi îi aşteptau, în curtea bisericii fuseseră amplasate câteva mese pentru a savura o limonadă rece şi o prăjitură. Astfel fotografii şi-au putut face treaba în voie, iar eu am reuşit să rezolv problema.

Ce uşurare să văd că am ajuns la valsul mirilor! De acum totul va merge în linie dreaptă! Cu muzică, mâncare bună şi băutură, distracția la hotelul Royal Boutique din Poiana Braşov a ținut până dimineață. Totul a decurs perfect!

Duminică dimineață la 11 am reuşit să intru în cameră să mă culc. Fix când să adorm a bătut cineva la uşă. Cu ultimele puteri m-am ridicat din pat! Erau prietenii cu care venisem în vacanță doreau să ştie dacă am chef să fac un traseu. La ce față aveam, au ținut totuşi să mă asigure că nu se supără dacă nu vin. Apoi nu mai ştiu nimic.

M-am trezit seara destul de târziu. Am coborât la cină în restaurantul aproape gol. Ospătarul m-a văzut şi a venit direct la mine foarte zâmbitor.

– Ce face cea mai frumoasă domnişoară şi salvatoarea mirilor?

Nu a aşteptat un răspuns. Mi-a întins un plic. L-am deschis. Era un bilet:

Totul a fost de vis! Mulțumim din suflet! Ne-am permis să îți plătim încă vreo două zile de cazare în plus. Odihneşte-te şi bucură-te! Meriți! Te salutăm din Cipru deja!

Silviu şi Miruna

PS: Am virat banii în cont! Aa, cred că lui Dorin îi place de tine! E un băiat de treabă!

Who is Dorin?

– Ai timp de un pahar de vin? Ies din tură cam în 20 de minute.

Hmm, vin, terasă, vacanță şi….Dorin.

Tocmai ați aflat cum ne-am cunoscut noi naşii. Dorin şi cu mine am ales acelaşi loc, aceiaşi dată, anul următor.

Shh, nu ştie nimeni că de fapt nu mai organizasem niciodată nimic până atunci, dar cum era să îl impresionez pe Dorin?

Lasă un răspuns