Când mama are o oră doar a ei

mama-timp-de-relaxare

Ai o oră liberă pe seară şi nu ştii ce să faci cu ea. Mai întâi strângi ce au lăsat copiii împrăştiat şi îți stă în cale. Apoi îți dai seama că nu mai rămâne prea mult timp. Te hotărăşti ca data viitoare să ai o listă cu cele mai dorite chestii ce nu le poți face cu ei în preajmă.

Pui pe listă destule: baie cu spumă, un film în timp ce mănânci prostii „interzise” lor, somn, câteva capitole din una din cărțile începute, să vorbeşti cu o prietenă pe care simți că ai neglijat-o în ultima vreme (să nu fim prea precişi în date), să îți faci unghiile, o plimbare doar tu cu gândurile tale etc. Gata! Pentru tura viitoare când rămâi singură ai de unde alege!

Şi ce credeți? Abia aştepți să închizi uşa în urma lor. Te învârți de două ori prin casă. Îți zici că până faci alegerea ai timp să bagi şi o maşină de rufe la spălat. Dacă nu te hotărăşti repede nu îți mai rămâne timp pentru prea multe. Aşa că hai!!

Zici că o plimbare ar fi binevenită, dar mai bine încerci să suni prietena. Zici că nu e rău dacă îți vei face unghiile, dar nu ai nicio ojă mai ca lumea. De film nu mai e timp, de baie cu spumă doar dacă te mulțumeşti cu duş.

Te îmbraci rapid şi ieşi la o tură de cartier tu şi gândurile tale. Uuu, de când nu ai mai fost tu aşa liberă pe stradă, fără grabă, fără să împingi căruț, să răspunzi la întrebări de copilă curioasă? Îți dai seama că e cam frig şi copiii sunt în parc şi dacă îngheață? Te pui şi îl suni pe tati, te asigură că sunt ok şi nu mai stau mult oricum. Te gândeşti să urci în casă şi să îi aştepți. Dar poate ar trebui totuşi să îți suni prietena. Uite că nu îți răspunde!! Te aşezi în pat!  Fix când dai să ațipeşti te sună ea că a văzut apelul tău, la scurt timp după ce ai răspuns îți vin copiii în casă.

Ce multe chestii ai mai făcut într-o oră! Ai avut timp să te şi plictiseşti chiar!

Eşti fresh acum! Nu îndrăzni să te plângi! Poate data viitoare te organizezi şi tu!

Sau mai bine recunoşti că nu mai eşti tu când nu sunt ei prin preajmă, că ora asta trebuie câştigată, că plimbările sunt mai faine cu ei, baia e mai palpitantă când opreşti robinetul de 5 ori în 10 minute pentru că ai impresia că auzi plâns de copil în casă, că cititul seara după ce adorm ei îți face şi ție poftă de somn, că unghiile tocmai au primit nişte vopsea de ouă pe când le colorai cu fetița ta. Recunoaşte că nici nu vrei altceva! De ce ai mai vrea? Acum eşti mamă (de 2 chiar) şi asta îți defineşte tot timpul, tot universul.

Bună! Sunt mamă de doi şi asta îmi ocupă tot timpul!

Lasă un răspuns